În data de 19 octombrie la Covăciţa a avut loc „Pasuljijada”

Duminică, în data de 19 octombrie, Clubul de fotbal Slavija din Covăciţa a organizat tradiționala întrecere gastronomică de gătit fasolea la ceaun „Pasuljijada”. Acest eveniment s-a desfăşurat în cadrul zilelor Kovacicki Oktobar, într-o atmosferă de sărbătoare şi bună dispoziţie, la care au participat în total un număr de 23 de echipe venite din întreaga regiune.

Cea mai bună fasole a fost gătită de membrii echipei Dolina din Padina, în timp ce locurile doi și trei au fost ocupate de concurenți din Vojlovica și Sefkerin. Banii strânşi la acest eveniment gastronomic vor fi folosiți pentru renovarea sălii de sport a SRC Slavija din Covăciţa.