Târgul de artizanat şi specialităţi gastronomice din Covăciţa

În cadrul evenimentelor organizate în cadrul Kovačički Oktobar” din acest an, sâmbătă, în data de 11 octombrie, la Covăciţa, în curtea Comunităţii Locale a fost organizat tradiţionalul Târg de artizanat şi specialităţi gastronomice.Asociaţia femeilor din Covăciţa a organizat şi „Tortijada”, unde au vândut în timp record absolut toate torturile special pregătite pentru acest eveniment. În cadrul Târgului au fost prezente asociaţii nonguvernamentale din Covăciţa, numeroase asociaţii de femei de pe raza Comunei Covăciţa care au venit cu obiecte tradiţionale şi mâncărurile specifice care le reprezintă pe fiecare în parte, dar şi numeroşi artişti şi creatori de obiecte artizanale care au venit din întreaga Voivodină pentru a-şi prezenta produsele. Asociaţia de femei „Bunicuţele” din Uzdin a fost şi ea prezentă la eveniment.

Târgul s-a bucurat de un real succes, cu un număr mare de participanţi , iar atmosfera a fost completată de mirosul îmbietor al tuturor delicateselor pregătite cu dăruire de gospodinele din întreaga regiune.