S-au încheiat audițiile pentru „Festivalul de Folclor și Muzică Românească din Voivodina” -Glogoni 2026

Festivalul de Folclor și Muzică Românească din Voivodina se va desfășura în perioada 20–22 august la Gogoni. Manifestarea își propune să aducă din nou în prim-plan tradiția, muzica și portul popular românesc din Voivodina, reunind interpreți și iubitori ai folclorului românesc din întreaga provincie dar și din România.

În cadrul pregătirilor pentru festival, au fost organizate două audiții dedicate soliștilor vocali și instrumentiștilor. Prima audiție a avut loc în data de 10 mai, la Căminul Cultural din Glogoni, iar cea de-a doua în 17 mai, la Casa de Cultură din Satu Nou.

Potrivit Comisiei artistice, la ediția din acest an se vor prezenta aproximativ 30 de soliști vocali și instrumentiști, care vor participa atât în competiție, cât și în calitate de invitați, evoluând în afara concursului.

Audițiile au demonstrat încă o dată interesul mare pentru păstrarea folclorului românesc, deoarece la festival participă societăți culturale și interpreți din aproape toate localitățile românești din Voivodina, printre care: Uzdin, Coștei, Satu Nou, Petrovasâla, Nicolinț, Sân Mihai, Voivodinț, Vlaicovăț, Rătișor, Doloave, Ovcea, Glogoni, Vârșeț, Ecica și Torac.

Publicul va avea ocazia să urmărească și un program de gală special, în cadrul căruia vor evolua soliști premiați la edițiile precedente ale festivalului.

În luna august vor începe și repetițiile orchestrei Consiliul Național al Minorității Naționale Române, care va acompania toți soliștii participanți.

Manifestarea promite și anul acesta să aducă pe aceeași scenă tradiția, muzica și spiritul românesc din întreaga Voivodină.