Peste 100 de câini prezenți la Expoziția Națională Canină de la Uzdin

În data de 25 aprilie, la Uzdin a avut loc cea de-a III-a Ediție a Expoziției Naționale de Câini. Evenimentul a fost organizat de către Asociația Chinologică din Uzdin , eveniment ce a reușit anul acesta să reunească un număr de peste 100 de exemplare. Competițiile s-au desfășurat în aer liber, pe terenurile de fotbal ale clubului sportiv Unirea, oferind participanților și vizitatorilor un cadru plăcut și condiții optime pentru desfășurarea competițiilor.

Câinii au concurat în diferite categorii, în conformitate cu regulile Federației Chinologice Internaționale, iar calitatea acestora a fost evaluată de un juriu de specialitate. Cele mai valoroase exemplare au fost premiate în cadrul competiției, iar organizatorii subliniază că ediția din acest an s-a desfășurat cu succes, atât în ceea ce privește nivelul participanților, cât și atmosfera generală.

Mulțumiți de participare și de organizare, organizatorii au anunțat că, anul viitor, vor încerca să atragă un număr și mai mare de participanți și vizitatori, precum și să îmbunătățească programul manifestării.