Zilele Adormirii Maicii Domnului din Crepaja, sub semnul sportului, tradiției și socializării

Zilele dedicate sărbătorii Adormirii Maicii Domnului din Crepaja au continuat duminică, 23 august, cu un program bogat, care a reunit un număr mare de participanți și vizitatori.

Ziua a fost marcată de sport, tradiție, socializare și muzică religioasă – de la un amplu turneu de handbal pentru juniori și manifestări tradiționale organizate de asociațiile de femei, până la concertul de seară susținut în Biserica Adormirea Maicii Domnului.

Desfășurarea tuturor manifestărilor au fost sprijinite de către Primăria cComunei Covăcița, iar Președintele comunei, domnul Petar Višnjički, a fost prezent la toate evenimentele.

De la ora 16:00 a avut loc și manifestarea „Majestatea Sa, Nuca”, care a reunit 14 asociații de pe teritoriul Comunei Covăcița, precum și invitați din Kačarevo, Starčevo, Farkaždin și Opovo.

Printre participante s-au numărat și membrele Asociației de femei „Bunicuțele” din Uzdin. Despre participarea la această manifestare, dar și despre păstrarea tradițiilor gastronomice, ne-a vorbit președinta asociației, doamna Ana Boier.