În data de 30 Ianuarie, în spațiile Cooperativei Agricole „Plugarul” din Uzdin, a avut loc o prelegere destinată agricultorilor și utilizatorilor profesioniști de pesticide. Instruiri similare au fost organizate în luna noiembrie a anului trecut în Kovačica, Debeljača și Padina.
Evenimentul a fost organizat de Comunitatea Locală Uzdin–Putnikovo, în colaborare cu PSS „Agrozavod” SRL Vršac, și face parte din programul de instruire de bază pentru utilizatorii profesioniști de produse pentru protecția plantelor.
Din cauza interesului ridicat, organizatorii au anunțat un termen suplimentar pentru participanții care nu au reușit să se înscrie în cea de-a treia grupă. Astfel, a patra grupă va avea instruirea programată luni, 2 februarie la ora 9.30.
Formularele de înscriere și documentația necesară pot fi obținute de la biroul Comunității Locale, unde sunt disponibile și informații suplimentare.
Această instruire are o importanță deosebită, deoarece, conform legislației în vigoare, certificatul de utilizator profesionist este obligatoriu pentru achiziționarea pesticidelor din fitofarmacii. Certificatul este valabil timp de cinci ani și reprezintă o condiție atât pentru cumpărarea pesticidelor, cât și pentru accesarea subvențiilor de stat.
Scopul cursului este de a oferi agricultorilor cunoștințe privind utilizarea sigură a pesticidelor, inclusiv depozitarea, transportul și eliminarea acestora, manipularea echipamentelor de stropit, precum și protecția mediului și a sănătății umane.
Reamintim că aceeași instruire a fost organizată anul trecut în Kovačica, Debeljača și Padina, unde, de asemenea, s-a înregistrat un interes considerabil din partea agricultorilor.
