Şcoala Generală „Sfântul Gheorghe” din Uzdin a marcat sfârşitul anului şcolar cu o festivitate dedicată unei noi generaţii de absolvenţi. Un număr de 14 elevi au încheiat cu succes ciclul gimnazial, iar titlul de Şefă de Promoţie a fost acordat elevei Ines Miclea, în semn de recunoaştere pentru rezultatele sale deosebite.
Momentul festiv a început cu înmânarea diplomelor de recunoştiinţă şi cele de merit pentru elevii care s-au remarcat în activităţi şcolare extracuriculare. Emoţiile au fost împărtăşite deopotrivă de elevi, părinţi şi cadrele didactice, care s-au reunit apoi pentru o serie de fotografii de grup, păstrând astfel amintirea acestei zile speciale.
Seara s-a încheiat cu o petrecere dedicată absolvenţilor, simbolizând nu doar sfârşitul unei etape, ci şi începutul unui drum nou, plin de provocări şi speranţe.
