În cadrul Săptămânii Copilului, sărbătorită în întreaga Serbie, elevi din mai multe școli românești din Voivodina au participat, în data de 6 octombrie, la cea de-a XIX-a ediție a Coloniei de Arte Plastice „Lumea colorată a copilăriei”, desfășurată la Petrovasâla.
Printre participanți s-au numărat și elevii Școlii Elementare „Sfântul Gheorghe” din Uzdin, însoțiți de învățătoarea Irina Șocardă Lința și profesorul de arte plastice Daniel Susa, care au luat parte la activitățile artistice organizate la Școala Elementară „1 Mai”, instituția gazdă a evenimentului.
Copiii au avut ocazia să-și pună imaginația în valoare prin desen și pictură, iar lucrările realizate de ei au fost prezentate în cadrul unei expoziții.
Programul a fost completat de o incursiune în tradițiile și patrimoniul local. Participanții au vizitat biserica din Petrovasâla, dar și una dintre atracțiile cunoscute ale localității – fântâna tradițională, legată de expresia „La Petrovasâla, apa se scoate cu sâla”.
La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai organizatorilor, precum și invitați din partea instituțiilor românești. Episcopia Daciei Felix a fost reprezentată de părintele paroh Moise Lința din Uzdin, iar printre invitați s-au aflat și reprezentanți ai Ambasadei României în Serbia, doamna Alina-Cristina Pop, precum și domnul Daniel Bala, ministru-consilier și șef de misiune interimar al Consulatului General al României la Vârșeț. La manifestare au fost prezenți și reprezentanți ai Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Colonia este organizată de Centrul Românesc pentru Instituțiile Democratice și Drepturile Omului din Novi Sad și reunește, an de an, elevi ai școlilor cu predare în limba română din Voivodina.
Pentru copiii din Uzdin, participarea la această manifestare a însemnat o zi dedicată culorilor, creativității și întâlnirii cu alți copii din comunitatea românească.
