Recepție dedicată Zilei Naționale a României la Vârșeț

Cu ocazia Zilei Naționale a României, Consulatul General al României la Vârșeț a organizat, în data de 26 noiembrie, recepția oficială dedicată sărbătorii de 1 Decembrie. Evenimentul s-a desfășurat la Hotelul „Villa Breg” din Vârșeț, unde doamna Anca Corfu, Consul General al României la Vârșeț, împreună cu Daniel Bala, ministru consilier în cadrul Consulatului, i-au întâmpinat pe toți invitații.

Recepția a reunit reprezentanți ai comunităților românești din Voivodina, delegați ai organizațiilor și asociațiilor culturale, colaboratori ai consulatului, precum și întreaga presă de expresie română din Voivodina. La eveniment a fost prezent și Preasfințitul Ieronim, Episcop al Daciei Felix , însoțit de preoți din localitățile românești.

Seara a debutat cu intonarea imnului Serbiei și al României, interpretate de artista Simona Mazăre, din Botoșani- România.

În deschiderea recepției, doamna Anca Corfu a adresat un mesaj de sărbătoare, subliniind importanța comunității românești din Voivodina și buna colaborare dintre instituțiile românești și cele locale. Au urmat alocuțiunile primarului orașului Vârșeț, doamna Dragana Mitrovic, ale vicepreședintelui Guvernului Provinciei Autonome Voivodina, Tomislav Žigmanov, precum și mesajul transmis de Mihai Șerban, ministru plenipotențiar la Ambasada României la Belgrad.

Toți vorbitorii au transmis felicitări cu prilejul Zilei Naționale a României, subliniind relațiile excelente dintre comunități și legătura puternică dintre românii din Serbia și patria-mamă.

A fost o seară de sărbătoare, de comunitate și de emoție românească, trăită cu bucurie la Vârșeț.